Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat luni în Vama Siret: „Suntem pregătiţi pentru orice scenariu”

De asemenea, Bode a spue că România este deplin implicată „în furnizarea unui răspuns coordonat şi articulat” la situaţia creată după invazia rusă din Ucraina.

„România apreciază măsurile adoptate de Comisia Europeană în contextul situaţiei din Ucraina şi implicarea în relaţia cu statele membre. De asemenea, salutăm sancţiunile dure şi necesare impuse la nivelul Comisiei Europene Federaţiei Ruse. Traversăm în aceste zile o situaţie pe care nu credeam că o vom trăi. România rămâne ferm angajată în efortul coun de a proteja pacea şi securitatea în regiune şi de a acorda sprijin umanitar naţiunii ucrainene. Suntem pregătiţi pentru orice scenariu şi deplin implicaţi în furnizarea unui răspuns coordonat şi articulat la această situaţie”, a fost declarația ministrului.

Totodată, ministrul de Interne a subliniat că România a fost printre primele state care au răspuns la solicitările partenerilor din Ucraina, subliniind că pentru ţara noastră „componenta umanitară este una deosebit de importantă”.

Lucian Bode a însoţit-o la Siret pe Ylva Johansson, comisarul european responsabil pentru afaceri interne, care a vizitat Punctul de Trecere a Frontierei, dar şi tabăra mobilă de refugiaţi amenajată pe stadionul din localitate.

Ylva Johansson a mulțumit poporului român pentru modul în care tratează refugiații din Ucraina și pentru ajutorul acordat acestora.

”Este foarte important pentru mine să mă aflu în România în aceste vremuri extrem de dificile, în care vedem cum războiul reapare în Europa. Am văzut cu ochii mei dovezi de solidaritate: cetățenii români de pe întreg teritoriul țării, societatea civilă și autoritățile române urează bun venit refugiaților ucraineni care vor să scape din calea războiului. Uniunea Europeană este pregătită să ofere sprijin”, a declarat comisarul european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.