Candidatul PSD Suceava la Camera Deputaților Mirela Adomnicăi, fost deputat, fost șef al AJOFM Suceava și fost subprefect, susține că în perioada următoare șomajul va exploda, că vor fi multe firme care își vor închide activitatea și că vor crește cheltuielile peste iarnă.

Mirela Adomincăi declară că România are acum nevoie de un guvern de stânga, “un guvern care să știe din prima zi ce are de făcut”. Aceasta declară că Programul de Guvernare propus de PSD este unul solid, cu măsuri eficiente și care vor avea ca efect și sprijinul firmelor din mediul privat dar și protecția socială a cetățenilor, care trebuie să aibă locuri de muncă și salarii decente.

Candidatul PSD la Camera Deputaților critică măsurile luate de PNL în pandemie, precum măsura închiderii piețelor, și explică faptul că aceste măsuri au stârnit un val de nemulțumire dar și de neîncredere în rândul populației iar în primăvară PNL va scădea semnificativ în sondaje și de aici disperarea de a organiza elegerile parlamentare pe 6 decembrie dar și ieșirile nervoase ale președintelui Klaus Iohannis și atacurile la adresa PSD.

“După măsurile luate acum, într-un an alectoral, imaginați-vă PNL-ul conducând în următorii 4 ani, fără spaima examenului electoral, fără a fi chemat să răspundă în fața alegătorilor! Eu nici nu vreau să mă gândesc ce ar putea urma pentru că deja am auzit în spațiul public discuții referitoare la tăieri de salarii și la disponibilizări în instituții publice…”, a subliniat Mirela Adomnicăi.

În același timp, spune Mirela Adomnicăi, mediul privat este îngrijorat pentru că fără sprijin din partea statului firmele nu vor putea supraviețui. Mirela Adomnicăi a criticat măsura Guvernului Orban de a închide pieșele și de a scoate în stradă producătorii locali în timp ce supermarketurile și hipermarketurile vând în continuare produse fără a fi restricționate.

Candidatul PSD la Camera Deputaților a reamintit despre măsurile luate de guvernul de dreapta în 2010 – tăierea salariilor cu 25% precum și disponibilizările din instituțiile publice și declară că a fost nevoie în 2012 de un guvern de stânga, de un guvern PSD, care “să repare ce a făcut un guvern de dreapta”.

Mirela Adomicăi a explicat că “avem nevoie de un guvern de stânga pentru a ne reveni”, un guvern care să ia măsuri și pentru sprijinirea mediului privat dar și pentru bunăstarea fiecărui cetățean în parte. VEZI DECLARAȚII VIDEO!

Oferta SAVCOM 10-16 Mai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here