Un bărbat de 65 de ani, din Fălticeni, a murit imediat după ce a petrecut la o nuntă. S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică. În jurul orei 03.00, acesta a ieșit împreună cu soția sa, de la o nuntă organizată la un restaurant de pe raza municipiului Fălticeni. După ce a mers doar 200 metri, bărbatului i s-a făcut rău. El s-a prăbușit în plină stradă. Speriată, soția a sunat la 112. La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, care l-a transportat pe bărbat la spital în stare de inconștiență. Cadrele medicale de la Spitalul Fălticeni au efectuat minute în șir manevre de resuscitare, însă în zadar. În jurul orei 4.00 pacientul a fost declarat decedat. Soția acestuia le-a declarat cadrelor medicale că soțul său a consumat băuturi alcoolice la nunta respectivă cu toate că era cunoscut cu afecțiuni cardiace. Cel mai probabil, acesta a suferit un infartc miocardic. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Polițiștii au deschis dosar de cerectare în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.