foto din arhivă

Opt indivizi au fost reținuți după ce s-au bătut în stradă și au distrus mașini. Incidentul a avut loc la Comănești, sat Humoreni, pe 4 octombrie, la orele 21.40.

La data menționată a izbucnit un scandal între mai multe persoane de sex masculin. Mai întâi indivizii s-au șicanat în trafic, apoi s-au luat la bătaie în plină stradă și au distrus mai multe vehicule cu obiecte contondente.

Intervenția la eveniment s-a realizat de către lucrătorii planificați în dispozitivul de ordine și siguranță publică de la nivelul SPR5 Dărmănești, SPR9 Șcheia, Biroul Ordine Publică și Secția de Poliție Burdujeni, cu sprijinul unei grupe de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a unui echipaj de jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava.

Astfel, s-a reușit aplanarea conflictului, identificarea și luarea în custodie a participanților, precum și asigurarea accesului echipajului medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate pentru mai multe persoane.

O singură persoană a necesitat internarea la Spitalul Județean de Urgență  Suceava.

În urma administrării probatoriului, organele judiciare din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au dispus măsura reținerii pentru 24 ore față de 8 suspecți: Răscol Valentin Robert, Răscol Lucian Ionel, Răscol Florin Laurențiu, Urs Petrică Florin, Lungu Valentin Ionuț, Fierar Gheorghe, Lăcătuș Vasile Alexandru și Lăcătuș Ghiorghiță, toți din Comănești, sat Humoreni, față de fiecare efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare.

La nivelul subunității au fost constituite escorte care au procedat la conducerea și introducerea celor 8 suspecți în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.

Cercetărle sunt continuate de către lucrătorii SPR 5 Dărmănești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.