Percheziții la traficanți de carne vie din județul Suceava. Printre victime sunt și minore.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, împreună cu procurorii DIICOT – S.T. Suceava, au efectuat 11 percheziții domiciliare, în județele Suceava și Maramureș, pentru destructurarea unui grup infracțional de traficanți de carne vie.

Au fost puse în executare 9 mandate de aducere.

Începând din luna octombrie 2020, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au efectuat cercetări, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, și proxenetism.

Din cercetări a reieșit că, la sfârșitul anului 2020, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Valea Moldovei, județul Suceava, împreună cu un bărbat, de 30 de ani, din comuna Capu Câmpului, județul Suceava și un alt bărbat, de 32 de ani, din comuna Valea Moldovei ar fi constituit un grup infracțional organizat.

Gruparea care ar fi acționat în vederea săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, față de o minoră, asistată de către D.G.A.S.P.C. Suceava- Centrul de Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate, în scopul exploatării acesteia, prin obligarea la practicarea prostituției, prin inducere în eroare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a minorei.

De asemenea, cei trei sunt bănuiți și de săvârșirea infracțiunii de proxenetism, față de o altă persoana vătămată, în vârstă de 18 ani, care la rândul ei a fost asistată de către D.G.A.S.P.C. Suceava – Centrul de Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate, prin înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției.

Totodată, membrii grupului de traficanți de carne vie ar fi fost sprijiniți de alți șase bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani, care s-ar fi preocupat de racolarea de clienți și ar fi asigurat transportul celor două persoane vătămate la domiciliul acestora sau în diferite unități de cazare din județele Suceava și Maramureș. Cea mai mare parte din sumele de bani rezultate ar fi fost însușite de persoanele bănuite.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, 3 autoturisme, 10 telefoane mobile, cartele SIM, precum și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

După audierea persoanelor implicate și administrarea materialului probator, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru săvârșirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism, fiind reținute, pentru 24 de ore, 6 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 32 de ani.

La activități au participat polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, luptătorii Serviciul pentru Acţiuni Speciale Suceava și luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureș

La acțiune, au participat și jandarmii din Suceava și Bacău.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.