Prejudiciu de 60.000 de euro în urma unui incendiu, la Frătăuții Noi – sat Costișa. Incendiu a avut loc duminică seară.

Incendiul a afectat imobilul aparținând unei bătrâne de 89 ani, cât și anexele formate din șură și grajd (în care se aflau cca 10 păsări), la fața locului intervenind pompierii militari cu autospeciale de stingere a incendiului.

În momentul sosirii salvatorilor, ardeau generalizat anexele cu destinația șură, grajd, bucătărie și o încăpere folosită drept cămară de alimente, precum și acoperișul din lemn al imobilului de locuit, existând riscul de propagare la locuința vecină din partea de vest care se afla la o distanță de aproximativ 5 metri.

Pentru localizarea și stingerea incendiului au acționat două autospeciale cu apă din cadrul ISU Bucovina – Detașamentul de Pompieri Rădăuți, 2 autospeciale din cadrul SVSU Frătăuții Noi și două autospeciale din cadrul SVSU Frătăuții Vechi, fiind eliminat orice risc de propagare la imobilele învecinate.

Sursa probabilă de aprindere stabilită de specialiștii din cadrul I.S.U. „Bucovina” Suceava este ”jar cu scântei”, mijlocul care a produs aprinderea fiind ,,coșul de fum”, primul material aprins fiind ,,lemn”, iar împrejurarea determinată este ”jar ori scântei purtate de vânt”.

În urma incendiului au ars acoperișul casei de locuit, confecționat din lemn și bunuri dintr-o cameră a casei, anexele gospodărești și șura confecționată din lemn, cu acoperiș din șindrilă pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați și bunuri aflate în acestea. S-au degradat celelalte camere de locuit cu bunurile din interior. Nu au fost victime sau vătămări corporale omenești.

Proprietara imobilului a estimat prejudiciul produs ca fiind în sumă de 60.000 euro.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere”, cercetările urmând fi continuate de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Frătăuții Noi.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.