Parcare supraterană, chiar lângă Primăria Suceava. Primarul Ion Lungu a anunțat miercuri că prima parcare supraterană din Suceava, din cele 10 care urmează a fi construite, va fi ridicată chiar lângă sediul Primăriei municipiului. Acesta a declarat că indicatorii tehnico-economici ai investiției vor fi aprobați în semestrul al doilea al acestui an. Edilul a subliniat că parcările supraterane vor fi relativ mici, cu 140 de locuri, pentru că și suprafețele pe care vor fi amplasate sunt mici. Sunt propuse ca amplasamente: zona Primăriei, zona Pieței Agroalimentare Centrale, zona parcului cu steaguri, pe strada Meseriașilor, în zona Taylan, la Hotel Bucovina, în zona Albina, zona Mobila din George Enescu, zona Proiect Bucovina și în Zamca, în zona Protopopiatului. Costul ridicării celor 10 parcări se ridică la 11 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here