Primăria Suceava are proiecte de 75,5 milioane de euro pentru finanțare pe POR. Anunțul a fost făcut miercuri de primarul Ion Lungu. Edilul a discutat despre aceste investiții la ADR Piatra Neamț.
Ion Lungu a participat luni la ADR Piatra Neamț la o discuție pregătitoare pentru accesarea de fonduri europene-pe Programul Operațional Regional, finanțate în perioada 2021-2027.
Primarul Sucevei a discutat despre posibilitatea aprobării SIDU la nivelul Zonei Urbane Funcționale, pentru accesarea fondurilor europene în exercițiul financiar 2021-2027, estimându-se ca termen de finalizare până cel târziu la sfârșitul anului.
Ion Lungu a trecut în revistă proiectele pe care municipalitatea dorește să le finanțeze pe prioritățile nr. 2,3,4,6,7.
Valoarea estimată a proiectelor pe care Primăria Suceava le are pregătite pentru finanțare pe aceste priorități se ridică la 75,55 milioane euro.
„O veste bună la Prioritatea nr. 6 -„O regiune educată” vom putea depune proiecte pentru transport electric pentru elevii din zone marginalizate.
La Prioritatea nr. 3 – „O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul”, pentru Creșterea eficienței energetice la clădiri rezidențiale se introduce un nou indicator „Sărăcie energetică”, prin care se va stabili valoarea grantului, diferența va fi suportata de autoritatea locală.
Proiectele de digitalizare pentru scoli, vor putea fi accesate pe Prioritatea nr. 2 „O regiune mai digitalizată” și pe Prioritatea nr. 6 „O regiune mai educată”.
A fost o discuție utilă, am stabilit cât mai concret Foaia de parcurs a etapelor pentru depunerea proiectelor europene pe Programul Operațional Regional în perioada 2021-2027.
Sperăm să putem depune începând din anul 2023 proiecte la finanțare pe POR la ADR Piatra Neamț”, a declarat Ion Lungu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.