sursa foto:editia.ro

Puști prins băut la volanul mașinii mamei sale după ce a lovit un autoturism parcat și a plecat. Incidentul s-a petrecut în municipiul Suceava, cartierul Georghe Enescu, marți seară.

Un tânăr de 17 ani a fost prins băut la volan și fără permis după ce a intra cu mașina într-un autotutrism parcat. Polițiștii au ajuns la fața locului după ce un sucevean a sunat la 112 și a sesizat că șoferul unui autoturism marca Vw Golf a acroșat pe strada Aleea Jupiter din municipiu Suceava autoturismul marca Opel parcat regulamentar.

După accident șoferul respectiv a părăsit locația și s-a deplasat spre Școala Generală nr.8.

Apelantul a mai sesizat faptul că șoferul s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.

În zona Școlii Generale nr.8 nu a fost identificat autoturismul implicat în producerea accidentului cu pagube materiale. Procedând la efectuarea de verificări în vederea identificării autoturismului în cauză, la orele 20:20, pe strada Aleea Jupiter, a fost identificat având direcția de deplasare Cartodrom – bulevardul George Enescu autoturismul marca Vw.

La volanul mașinii a fost identificat un puști de 17 ani din municipiul Suceava, care mirosea a alcool. El a declarat organelor de poliție că nu deține permis de conducere iar autoturismul condus l-a sustras fără acordul mamei sale.

Fiind condus la sediul Poliției municipiului Suceava, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0.59 mg/ L alcool pur în aerul expirat.

Astfel, în baza ordonanței lucrătorilor Biroului Rutier Suceava și a consimțământului acestuia, minorului i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge la interval de o oră una față de cealaltă.

De asemenea, s-a constatat faptul că autoturismul condus de către minor nu deține o poliță R.C.A. obligatorie iar inspecția tehnică periodică a fost valabilă până la data de 15.01.2021.

În cauză urmează a se efectua cercetări de către lucrătorii Biroului Rutier Suceava din cadrul Poliției municipiului Suceava fața de tânăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.