Giuliano, rădăuțeanul care înscena accidente rutiere, a fost extrădat din Ucraina și dus la Penitenciarul Botoșani. Acesta a reușit să înșele și să scoată bani de la societăți de asigurări.

Luni, la orele 15:50, a fost încarcerat în Penitenciarul Botoşani numitul Avram Lilian zis „Giuliano”, de 42 ani, din Rădăuți, față de care Judecătoria Rădăuți a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din data de 06.01.2020.

Bărbatul a fost extrădat din Ucraina după ce a fugit din România pentru a nu ajunge la pușcărie.

Rădăuțeanul a a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune în formă continuată” (9 acte materiale) constând în aceea că, în perioada 2009 – 2012, la diferite intervale de timp, împreună cu mai mute persoane, a indus în eroare sau a încercat să inducă în eroare societăți de asigurări, înscenând accidente rutiere pentru obținerea de despăgubiri.

Cel în cauză s-a sustras punerii în aplicare a MEPI motiv pentru care a fost dispusă darea în urmărire la nivel național și internațional.

Acesta a fost arestat în Ucraina – la Kiev, în noiembrie, iar la data de 12 decembrie a fost extrădat, fiind preluat de polițiștii din cadrul IPJ Suceava SIC și depus în Penitenciarul Botoșani.

Membrii grupării din face făcea parte Giuliano aduceau din străinătate mașini scumpe, de lux, deja avariate, marca BMW, Audi, Jaguar, Mercedes sau Volvo, pe care le vindeau mult mai scump însă după ce le reparau în baza poliţelor RCA emise în urma unor accidente înscenate.

Escrocii foloseau maşini Dacia vechi pentru a produce evenimente rutiere. Ei trăgeau brusc stânga de volan, motivând că au încercat să evite un câine sau o groapă, ocazie cu care loveau lateral autoturismele de lux aflate în depăşirea lor şi care în urma impactului ajungeau în copaci, stâlpi sau parapeţi din beton și erau avariate.

Prin această metodă, indivizii au reuşit să fraudeze societăţile de asigurări, obţinând despăgubiri necuvenite cuprinse între 25.000 – 60.000 de lei pentru fiecare maşină reparată, în baza poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA.

Escrocii ar fi înscenat 18 astfel de accidente rutiere, însă au primit despăgubiri din partea firmelor de asigurări în 14 dintre cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.