Bărbat rănit într-o carieră de piatră după ce s-a răsturnat cu un utilaj greu. Accidentul rutiuer s-a petrecut la Cârlibaba, în județul Suceava.

Muncitorul de 56 de ani, originar din Ciocănești, s-a răsturnat și s-a rostogolit utilajul pe care îl conduceea, pe o distanță de aproximativ opt metri.

Vineri, în jurul orei 21.00, în timp ce manevra un utilaj greu pe un drum neclasificat din interiorul exploatării, acesta a pierdut controlul vehiculului. Utilajul s-a răsturnat și s-a rostogolit pe o distanță de aproximativ opt metri.

În urma accidentului, bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului, iar colegii săi au solicitat intervenția echipajelor medicale. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, precum și pentru infracțiuni privind neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Totodată, a fost anunțat de caz și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.