Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, primit cu aplauze de pensionarii suceveni la evenimentele dedicate lor joi, 1 octombrie, de Ziua persoanelor vârstnice.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, un mesaj de recunoștință pentru pensionarii suceveni și a anunțat acordarea unui sprijin financiar pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Gheorghe Șoldan a fost alături de pensionarii suceveni la evenimentul organizat de Consiliul Județean al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice Suceava, împreună cu administratorul județului, Cezar Ioja.
De asemenea, acesta a fost prezent la Salonul Balada, unde Asociația CARP Suceava a organizat un eveniment dedicat persoanelor în vârstă.
Pensionarii l-au primit cu aplauze, cu muzică, l-au îmbrățișat și și-au făcut poze cu șeful administrației sucevene.
Gheorghe Șoldan a subliniat importanța respectului și sprijinului acordat persoanelor vârstnice.
„Respectul pentru părinții și bunicii noștri se vede în felul în care le suntem aproape, îi ascultăm și îi prețuim”, a transmis Gheorghe Șoldan.
Acesta a arătat că în spatele fiecărui pensionar se află o întreagă poveste de viață, construită prin ani de muncă și sacrificii pentru familie.
„În spatele fiecăruia dintre acești oameni sunt ani de muncă, familii crescute cu grijă și lecții de viață din care avem multe de învățat. Le datorăm recunoștință, respect și sprijin concret”, a precizat președintele CJ Suceava.
Una dintre măsurile anunțate vizează pensionarii cu pensia minimă din județul Suceava
Aproximativ 36.000 de pensionari vor primi, în acest an, câte un voucher pentru alimentele de Crăciun, în valoare de 250 de lei.
Gheorghe Șoldan a legat această măsură de nevoia de sprijin a persoanelor vârstnice și a afirmat că administrația județeană a ales să ofere un ajutor concret.
„Într-un an în care pensionarii aveau nevoie de mai mult sprijin din partea Guvernului, iar acesta nu a venit, noi, la Consiliul Județean Suceava, am ales să venim cu un ajutor concret: anul acesta, aproximativ 36.000 de pensionari cu pensia minimă vor primi câte un voucher pentru alimentele de Crăciun în valoare de 250 de lei”, a declarat președintele CJ Suceava.
În final, Gheorghe Șoldan le-a transmis pensionarilor suceveni urări de sănătate și liniște, alături de cei dragi.































