Soțul violent care a înjunghiat-o pe doctorița Molie a contestat măsura arestului preventiv dar contestația a fost respinsă. Ionuț Molie, cel care și-a atacat și înjunghiat soția de față cu cei doi copii minori, va rămâne după gratii pentru 30 de zile.

Acesta este cercetat pentru tentativă de omor. Doctorița Cristina Molie a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu plăgi înjunghiate și a povestit că bărbatul a vrut să o ucidă.

Femeia de 34 de ani este medic rezident la Spitalul Județean Suceava, Secția de Chirurgie Infantilă.

Aceasta este efectiv terorizată de soțul cu care se află în divorț. A primit mai multe ordine de protecție numai că și acestea au fost încălcate de individ iar bărbatul a agresat-o inclusiv pe holurile tribunalului.

Ea a plecat din Iași tocmai pentru a scăpa de soțul violent, dar acesta o urmărește și o hărțuiește în continuare.

Vineri dimineață, când femeia a deschis ușa apartamentului pentru a ieșit împreună cu cei doi copii minori, de 1 respectiv 3 ani, individul s-a năspustit asupra sa, a băgat-o cu forța înapoi în apartament și acolo a început să o lovească cu un briceag.

Femeia povestește că bărbatul a vrut să îi scoată ochiul stâng iar aopi să o ucidă. Ea s-a apărat cu disperare, în timp ce fiul mai mare striga după ajutor pe casa scării.

Doctorița a reușit să pareze loviturile atacatorului și să scape la un moment dat de el. A sunat la 112 și a ajuns în final rănită la Spitalul Județean Suceava, cu plăgi înjunghiate la nivelul feței, al ochiului stâng, la mâini și în zona cervicală.

Bărbatul a fugit după atac și a fost identificat de polițiști pe strada Universității din Municipiul Suceava. El a fost audiat și apoi reținut, prima încadrare a faptei fiind cea de loviri și alte violențe.

După ce doctorița a povestit reporterilor coșmarul prin care trece și ce s-a întâmplat vineri dimineața, încadarea faptei a fost schimbată în tentativă de omor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.