Un pas important pentru construcția spitalelor de copii și de boli infecțioase la Suceava.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat joi că nu mai puțin de cinci oferte au fost depuse la Compania Națională de Investiții pentru realizarea studiilor de fezabilitate pentru obiectul de investiții ”extinderea capacității serviciilor medicale a Spitalului Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava prin construirea și dotarea a două clădiri monobloc cu profil pediatric și de boli infecțioase”.

”Acest lucru reprezintă confirmarea faptului că strategia și gândirea noastră cu privire la dezvoltarea Spitalului sunt realiste.
Așa cum se poate vedea, suntem consecvenți în promovarea și susținerea investițiilor la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Iar în momentul de față s-a făcut deja un pas important în vederea realizării spitalului de pediatrie și a celui de boli infecțioase.
În toamna acestui an vor fi finalizate și alte investiții importante la spitalul județean, respectiv heliportul, blocul ANL pentru cadrele medicale și Centrul de radioterapie”, a precizat Gheorghe Flutur.

Consiliul Județean Suceava are în vedere și alte investiții la Spitalul Județean, printre acestea numărându-se extinderea secției de oncologie și construcția unui pasaj subteran pentru a face legătura între Spitalul Nou și cel Vechi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.