Sucevean găsit mort într-o stație de autobuz din Ițcani. Descoperirea a fost făcută luni seară, de către un șofer de autobuz care a sunat la 112.

Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un șofer TPL că este un bărbat mort într-o stație de autobuz din cartierul sucevean Ițcani.

La fața locului au ajuns polițiștii, care au demarat cercetări. S-a stabilit faptul că, la 04.10.2021, în jurul orei 18.00, șoferul unui autobuz, a observat o persoană în vârstă, în genunchi, rezemată de un copac din stația pentru mijloace de transport în comun din apropierea Gării Ițcani, pe partea cu gara.

Șoferul a apelat SNUAU 112 și la fața locului a sosit un echipaj din cadrul SAJ Suceava. Medicii au efcetuat în zadar manevre de resuscitare. În final a fost declarat decesul.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că persoana decedată este un bătrân de 78 ani, din municipiul Suceava.

Din discuțiile purtate cu membrii familiei, a rezultat faptul că bărbatul, în cursul dimineții, a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la Spitalul Județean Suceava întrucât avea probleme de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.