Sucevean prins la Vama Petea cu electronice de 1,74 milioane lei pentru care nu avea documente. Bunurile au fost confiscate iar tânărul s-a ales cu dosar penal.

În Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat la pentru a intra în România un sucevean, în vârstă de 24 de ani. Acesta conducea un automarfar cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în ţară, la controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunţit, întrucât existau unele suspiciuni cu privire la marfa pe care acesta o transporta.

Astfel, polițiștii au descoperit, în compartimentul de marfă, patru paleţi conţinând diferite bunuri electronice, care nu se regăseau în documentele prezentate de şofer la control.

În total, au fost descoperite 3.007 articole electronice şi electrice (laptopuri, telefoane şi diferite accesorii), în valoare de 1.740.000 lei.

Şoferul a declarat că marfa a achiziţionat-o de-a lungul timpului, pe perioada șederii în Italia şi intenţiona să o introducă în România în vederea comercializării.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Oferta SAVCOM 29 Noiembrie -5 Decembrie ȘEDINȚE FOTO CRĂCIUN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here