foto Digi 24

Sucevean reținut după ce s-a urcat la volan fără permis, a lovit o femeie și a plecat de la fața locului. Este isprava unui sucevean de 42 de ani, care atunci când a fost prins în trafic, a refuzat să fie testat cu etilotestul sau să i se recolteze probe de sânge.

Duminică, la ora 16.50, o persoană neidentificată inițial, în timp ce conducea autoturismul Mercedes – Benz c pe strada Mărășești din municipiul Suceava, dinspre strada Mihail Kogălniceanu, în dreptul unui magazin a inițiat o manevră de viraj dreapta pentru a opri pe trotuar.

În timp ce parca, șoferul a lovit o femeie de 49 ani, din Suceava, care se deplasa în calitate de pieton pe trotuarul din dreptul magazinului respectiv.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde în urma investigațiilor medicale efectuate a fost stabilit următorul diagnostic: „contuzie gleznă stângă prin accident rutier”.

Conducătorul autoturismului Mercedes – Benz a părăsit locul producerii accidentului până la sosirea organelor de poliție, fără încuviințarea acestora.

La ora 18.10, în urma activităților operative desfășurate, autoturismul Mercedes – Benz a fost identificat în trafic pe strada Mihail Kogălniceanu la intersecția cu strada Mihail Sadoveanu. La volanul acestuia a fost identificat Crăciun Daniel, de 42 ani, din mun. Suceava.

Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și de asemenea a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit faptul că, numitul Crăciun Daniel nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

S-a întocmit în acest caz pe numele bărbatului dosar penal privind infracţiunile de: „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului”, „conducerea unui vehicul fără permis” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”.

Luni individul a fost reținut pe o durată de 24 ore, începând de la data de 17.01.2022, ora 01.15 , până la data de 18.01.2022, ora 01.15, urmând ca ulterior să fie administrat probatoriu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.