Suceveni înșelați cu polițe de asigurare false de o femeie de 41 de ani. Aceasta își racola victimele în principal din mediul online.
Polițiștii au descins la domiciliul femeii, C. Mihaela J., de 41 ani, din municipiul Suceava, persoană cercetată în cauză, față de care există suspiciunea rezonabilă că, sub aparența desfășurării unor activități de intermediere în domeniul asigurărilor, ar fi indus în eroare mai multe persoane juridice prin prezentarea unor oferte de asigurare RCA și prin încasarea de la acestea o unor sume de bani comunicate ca reprezentând contravaloarea integrală a polițelor de asigurare.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, ulterior încasării sumelor de bani, persoana cercetată ar fi remis persoanelor vătămate polițe de asigurare emise cu plata eșalonată a primei de asigurare, fără informarea acestora cu privire la această împrejurare, fiind identificate situații în care către brokerii de asigurare sau către societățile de asigurare era virată doar o parte din suma încasată de la clienți, persoanele vătămate fiind ulterior notificate cu privire la existența unor obligații de plată restante.
Totodată, există indicii că anumite documente remise persoanelor vătămate prezentau neconcordanțe față de documentele existente în evidențele brokerilor și ale societăților de asigurare.
Cu ocazia desfășurării activității au fost identificate și ridicate: un telefon mobil, un sistem informatic tip mini PC precum și aproximativ 300 de file reprezentând polițe de asigurare, susceptibile de a prezenta relevanță probatorie pentru cauză, în vederea probării activității infracționale cercetate.
Valoarea totală a prejudiciului este de cca. 460.000 lei.



































