Suceveni înșelați la cumpărarea unei mașini care ar fi fost scoasă la vânzare de Agenția de Reorganizare Judiciară IUPRL pe AUTOVIT. În fapt, agenția reapectivă nu scosese mașina respectivă la vânzare.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 12 Preutești au deschis o anchetă după ce o femeie din satul Dolheștii Mari, comuna Dolhești, a reclamat că a fost victima unei înșelăciuni în urma unei tentative de achiziționare a unui autoturism promovat pe internet, pe platforma AUTOVIT.
Pe 28 mai, soțul femeii a observat pe platforma respectivă un anunț privind vânzarea unui autoturism Dacia Duster, la prețul de 4.700 de euro.
În descrierea anunțului se preciza că vehiculul era valorificat prin intermediul Agenției de Reorganizare Judiciară IUPRL din Ilfov, în urma falimentului unei societăți comerciale.
Suceveanul a contactat telefonic persoana care apărea la contacte în anunț. Aceasta s-a prezentat drept reprezentant al Agenției de Reorganizare Judiciară IUPRL și i-a solicitat o copie a actului de identitate, motivând că sunt necesare verificări în bazele de date ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) înainte de finalizarea tranzacției.
Ulterior, prin intermediul aplicației WhatsApp, cumpărătorul a primit un contract de dobândire întocmit în numele agenției, pe care l-a semnat. Convins că tranzacția este una legitimă, acesta i-a cerut soției să efectueze plata unui avans, reprezentând jumătate din valoarea autoturismului.
Femeia a transferat suma de 12.464 de lei în contul indicat de presupusul vânzător, cu convingerea că ulterior le va fi livrată mașina.
A doua zi, persoana care se prezenta drept vânzător a solicitat achitarea integrală a valorii autoturismului, invocând modificarea procedurilor de vânzare. Suspicioși, cei doi au contactat direct Agenția de Reorganizare Judiciară, ai cărei reprezentanți le-au comunicat însă că au fost înșelați și că au mai fost semnalate cazuri similare.
În urma sesizării formulate la poliție, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliție Dolhești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

































