Biserica Mănăstirii Băișești, comuna Conu Luncii, a fost sfințită după încheierea lucrărilor de construire, pictare și înfrumusețare, care au durat șapte ani. Lăcașul de cult poartă hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Mucenici Rafail, Nicolae și Irina.
Sute de credincioși au participat la slujba de sfințire și la sfânta liturghie, pficiate de un sobor de preoți în frunte cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, vădit emoționat, a transmis celor prezenți că finalizarea acestor lucrări înseamnă în fapt un început, începutul unei misiuni într-un loc în care oameni cu nevoi și cu suferințe vor veni să se roage și să găsească liniște.
„Astăzi, la Băișești, trăim o zi pe care, cu siguranță, o vom purta multă vreme în inimile noastre.
Este o zi de sărbătoare, de recunoștință și de împlinire. O zi în care o lucrare începută cu mulți ani în urmă primește o nouă binecuvântare și în care putem vedea, poate mai limpede ca oricând, că ceea ce se zidește cu credință, cu dragoste și cu jertfă nu se pierde, ci rodește peste generații.
Prin rugăciunile și slujirea Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, acest sfânt așezământ, închinat Sfinților Mucenici Rafail, Irina și Nicolae, primește astăzi binecuvântarea sfințirii.
Iubiți credincioși,
Sfințirea unei mănăstiri nu înseamnă sfârșitul unei construcții. Înseamnă începutul unei misiuni.De astăzi înainte, clopotul acestei mănăstiri va chema oamenii la rugăciune.Aici vor veni bătrâni care poate nu mai au puterea de altădată, dar care poartă în suflet o viață întreagă de bucurii și încercări.
Vor veni oameni apăsați de necazuri, părinți să se roage pentru copiii lor și copii să se roage pentru părinți. Vor veni oameni să mulțumească și oameni care nu vor mai ști decât să spună: Doamne, ajută-mă!
Iar pentru fiecare dintre ei, această mănăstire trebuie să fie o casă a rugăciunii și o poartă deschisă spre Dumnezeu.
Ocrotitorii ei, Sfinții Mucenici Rafail, Irina și Nicolae, să vegheze asupra acestui loc, asupra obștii, asupra bătrânilor, asupra satului Băișești și asupra tuturor celor care îi vor trece pragul”, a explicat edilul.
Lucrările la biserică au fost demarate în primăvara anului 2019, iar piatra de temelie a fost sfințită în 30 aprilie același an. Corpul de chilii și căminul pentru persoane vârstnice au început să fie construite în septembrie 2020.
În 2021, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” – Băișești a devenit parte a Așezământului social „Sfinții Mucenici Rafail, Nicolae și Irina”. Doi ani mai târziu, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a aprobat înființarea mănăstirii de maici în localitatea suceveană.
Stareța Mănăstirii Băișești, stavrofora Elisabeta Banu, a primit, cu prilejul sfințirii Ordinul, „Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu”.






































