Un tânăr dat dispărut a fost găsit de câinele de urmă Coh, în zi sfântă de Crăciun. Tânărul de 20 de ani avea degerături și era în stare jalnică iar dacă nu ar fi fost găsit la timp risca să își piardă viața.

Pe 26 decembrie 2022 polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 20 de ani, cu domiciliul în oraș Dolhasca, sat Siliștea Nouă, a plecat voluntar de la domiciliu la data de 25 decembrie și nu a mai revenit.

Din primele verificări ale polițiștilor, a rezultat faptul că tânărul a avut o serie de neînțelegeri cu iubita sa, iar pe fondul stării emoționale a lăsat și un bilet familiei – în care își manifesta intențiile suicidale.

În acest context, având în vedere împrejurările îngrijorătoare, polițiștii au organizat ample acțiuni de căutare, contra cronometru, fiecare minut fiind vital pentru prevenirea unei potențiale tragedii.

Au fost constituite echipe de căutare, formate din peste 50 de polițiști, jandarmi din cadrul IJJ Suceava, lucrători silvici și voluntari de pe raza satului Siliștea Nouă, Oraș Dolhasca, în vederea căutării persoanei dispărute, inclusiv în fondul forestier de pe raza satului Siliștea Nouă.

Totodată, a fost solicitat și sprijinul câinelui de urmă din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Criminalistic.

Coh – câinele polițist de urmă este un exemplar de ciobănesc german de 3 ani și în luna noiembrie 2022 a finalizat activitatea de pregătire și specializare a Centrul Chinologic Sibiu.

Câinele de urmă este coordonat de către un polițist profesionist și devotat din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Criminalistic.

Până la sosirea câinelui de urmă echipele constituite au efectuat activități de căutare în fondul forestier, însă fără rezultat.

Ulterior, în jurul orei 16:15, Coh i-a condus pe polițiști aproximativ 5 kilometri în fondul forestier, luând urma persoanei dispărut.

La un moment dat, câinele acesta i-a dus pe agenți la un grajd care era folosit pentru ținerea animalelor pe timp de vară. În incinta acestuia, a fost identificat tânărul de 20 de ani, în stare critică.

Acesta a fost găsit în stare de inconstiență, cu urme de degerături la brațe și picioare, dar cu semne vitale și fără a prezenta urme vizibile de violență.

A fost solicitată intervenția unui echipaj medical, care a ajuns la fața locului și l-a transportat pe tânărul de 20 ani la Spitalul Județean Suceava, pacinetul fiind stabilizat la UPU.

Ulterior, starea de sănătate a acestuia s-a ameliorat, prognosticul de recuperare fiind pozitiv.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.