Tânăr mort după ce a fost prins între două semiremorci, într-o parcare. Accidentul s-a petrecut la primele ore al zilei de miercuri, în parcarea unei firme din Gura Humorului.

Polițiștii au efectuat cercetări și au deschis un dosar în cazul acestui tânăr mort în urma unui accident stupid.

A reieșit că un șofer de 33 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce se afla la volanul autoutilitarei, marca Scania ce tracta semiremorca, marca Schmitz, fiind oprit în parcarea S.C. Tofan Group, după ce a efectuat transferul unor mărfuri în autoutilitara, nu a acționat frâna de ajutor/staționare.

Parcarea fiind ușor înclinată, autoutilitara s-a pus în funcțiune cu spatele, surprinzând pe tânărul de 23 de ani, din comuna Mărgineni, județul Neamț, care se afla între cele două semiremorci. Tânărul a fost prins între ele.

În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a tânărului, care a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului.

Cum acesta avea un traumatism toraco-abdominal grav prin strivire, a decedat după o oră.

Conducătorul auto care nu și-a asigurat vehiculul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din verificări a reieșit faptul că parcarea aparținând SC Tofan Goup SRL nu este deschisa circulației publice, iar evenimentul rutier nu se încadrează în rândul accidentului de circulație.

Au fost sesizați reprezentanții ISCTR Suceava și ITM pentru cercetări, fiind vorba despre un accident de muncă.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

S-a întocmit dosar penal pe numele șoferului neatent sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.