Tânăr rănit după ce s-a cocoțat pe anexa unei pensiuni și a căzut de la înălțime. Incidentul s-a petrecut duminică, la orele 5,25.

Cadrele Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizate prin SNUAU 112 de despre un tânăr căzut de la înălțime.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat lucrătorii de poliție. A fost identificat un tânăr din municipiul Suceava, în vârstă de 17 ani, care a declarat faptul că este cazat împreună cu mai mulți prieteni la o pensiune de pe raza comunei Mănăstirea Humorului, sat Poiana Micului.

În jurul orei 05,00, intenționând să facă o glumă față de prieteni, s-a urcat pe acoperișul unei anexe a pensiunii, de unde a alunecat și a căzut circa 3 metri în gol, lovindu-se de sol.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, care a acordat îngrijiri medicale celui în cauză, acesta fiind diagnosticat cu traumatism prin cădere de la înălțime, traumatism cranio-facial, traumatism membru superior stâng, traumatism membru inferior drept.

Tânărul rănit a fost ulterior transportat la Spitalul Județean Suceava pentru a primi îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că nu există suspiciuni cu privire la comiterea unei fapte de natură penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.