sursa foto:opiniatimisoarei.ro

Trei tineri din Zvorîștea au fost trimiși în judecată după o bătaie cu parii în fața unui bar din localitate și o tentativă de viol. Agresiunea s-a petrecut în seară zilei de 9 martie 2019. Atunci inculpatul Bogdan Vasile Ţanţa, în vârstă de 22 de ani, a încercat să determine o fată să întreţină relaţii sexuale cu el. Minora a scăpat din mâna agresorului după ce a abandonat pur și simplu haina de pe ea. Fata ar fi rămas fără un telefon mobil, de 310 euro, şi suma de 100 lei, acestea fiindu-i sustrase de suspectul de 22 de ani. Ea a fost amenințată cu bătaie și cu moartea, susțin procurorii. Lucrurile nu s-ai oprit însă aici. Bogdan Vasile Ţanţa, alături de Alexandru Măzăreanu, de 18 ani – trimis și el în judecată și Florin M. – de 16 ani, s-au întors cu pari în mână. Ei l-au snopit în bătaie pe un băiat de 15 ani, care a încercat să o apere pe copilă. Acesta fost lovit cu pumnii şi picioarele şi abandonat într-un șanț. Băiatul a fost grav rănit, fiindu-i provocate leziuni care au necesitat pentru vindecare 45-50 de zile de îngrijiri medicale. Alţi trei tineri, martori la prima agresiune, au fost și ei atacați cu parii și loviți cu sălbăticie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here