Traficant de heroină căutat de 6 ani, preluat de IPJ Suceava după ce a fost găsit în Ucraina. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc.

Ozdemir Salih, de 68 ani, domiciliat în localitatea Istanbul, Turcia, față de care Tribunalul Giurgiu a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 370 din data de 15.11.2017, era dat în urnărire națională și internațională.

Cel în cauză a fugit din țară și se sustrăgea pedepsei cu închisoare. Bărbatul a fost arestat în Ucraina, iar la data de 14.06.2021, a fost extrădat din Ucraina (Porubne), fiind preluat de o escortă din cadrul IPJ Suceava SIC și depus în Penitenciarul Botoșani.

Turcul a fost prins în 2015, împreună cu un alt traficant, în timp ce transportau într-un autoturism 17,6 kg de heroină. Drogurile erau aduse din Bulgaria şi aveau ca destinaţie Germania.

Cei doi traficanţi, Ion Ilie şi Ozdemir Salih, au fost reţinuţi atunci pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc şi instigare la trafic de droguri de mare risc şi instigare la trafic internaţional de droguri de mare risc.

Procurorii susţin că, în cursul lunii octombrie 2015, Ozdemir Salih l-a determinat pe Ion Ilie să se deplaseze în Bulgaria, în vederea preluării unei cantităţi de heroină şi a introducerii şi transportării acesteia în România, destinaţia finală fiind Germania, unde urma să fie vândută.

Cei doi au fost surprinşi în flagrant pe raza localităţii Giurgiu, în timp ce transportau disimulat, în caroseria autoturismului, 44 de pachete de diverse forme care conţineau cantitatea de 17,6 kg de heroină.

Valoarea de piaţă a drogurilor era de aproximativ 1.000.000 de euro.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog şi poliţişti de frontieră din cadrul PTF Giurgiu, cu suportul tehnic şi informativ asigurat de Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.