Ucraineanul care a produs un grav accident rutier la Ipotești pe când era beat criță a fost reținu. Acesta a fost introdus marți în arestul IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Ucraineanul de 30 de ani a produs un accident rutier cu 5 răniți la Ipotești, sâmbătă seară. Acesta mergea dinspre Suceava spre Bosanci.

În timp ce se deplasa pe un drum în aliniament, el a intrat în depășirea autoturismului marca Ford Focus, care se deplasa în fața sa în aceeași direcție de mers, după care a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia Logan, condus regulamentar din sensul opus de mers de către un bărbat de 42 ani, din comuna Ipotești, care efectua virajul la dreapta către poarta locuinței sale.

În urma coliziunii, autoturismul marca Dacia Logan a fost proiectat în gardul locuinței șoferului, după care s-a oprit pe acostamentul neconsolidat situat pe partea dreaptă, avand în vedere direcția sa de deplasare.

Șoferul de 42 de ani a ajuns la spital în comă, traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic. Acesta a fost internat pe chirurgie ATI.

O femeie  de 44 ani a fost diagnosticată cu: traumatism cranio-cerebral, fracturi multiple de bazin, fractura humerus drept.

Un rănit de 25 ani prezenta fracturi la nivelul coloanei cervicale și a fost internat pe secția de neurochirurgie iar un copil 14 ani cu traumatism cranio cerebral minor a plecat acasă cu rețetă.

Șoferul ucrainean a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind  0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, medicii legiști au stabilit că avea o alcoolemie în sânge de 2,17, adică era beat criță. 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.