Un bărbat a luat foc în timp ce aprindea focul la un ceaun, în curtea casei. Deși era rănit grav, bărbatul de 70 de ani, din Slatina, a sunat singur la 112 și a cerut ajutor.

Polițiștii de la Mălini au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, miercuri după amiază, de către un bărbat de 70 ani, din comuna Slatina, cu privire la faptul că a luat foc și are arsuri pe corp.

Polițiști și cadre de la Ambulanță s-au deplasat imediat la fața locului. A reieșit din cercetări că incidentul s-a petrecut pe când bărbatul încerca să aprindă focul la un ceaun în curtea casei sale, pentru a steriliza niște borcane cu brânză.

Acesta a turnat benzină pe lemne, iar când a aprins flacăra la bricheta, i-au luat foc pantalonii. Bărbatul a încercat să stingă focul acoperindu-se cu un cearșaf, dar flăcările s-au extins.

Auzind țipete, soția victimei a luat o găleată cu apă și a reușit să stingă focul, după care a încercat să îl trateze pe rănit în casă. Întrucât victima tremura și acuza dureri au sunat la 112 iar apoi fiul bărbatului l-a transportat pe tatăl său în centrul localității, de unde a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Fălticeni.

Bărbatul a suferit arsuri pe picioare, mâini și corp, iar din primele informații obținute de la Spitalul municipal Fălticeni reiese că a suferit arsuri pe 30 % din suprafața corpului.

El a fost transferat la Spitalul de Arși din Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.