Patru zile de poveste, la Suceava începe pe 14 august Festivalul de Artă Medievală. Vezi programul complet!

Atmosfera medievală o veți trăi la Cetatea de Scaun a Sucevei între 14 -17 august 2025!

Cei care vor păși pragul cetății, vor fi întâmpinați de peste 500 de cavaleri, domnițe și păpușari din România, Ungaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Slovacia, Croația, Bulgaria cu: dansuri, spectacole cu foc și lasere, cai, pantomimă, școli de lupte, comedia dell’arte, teatru și concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie și ateliere de magie, toate la Festivalul de Artă medievală Ștefan cel Mare, Suceava 2025.

Proiectul a fost aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava, realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava. Organizatorul este Muzeul Național al Bucovinei iar sponsorul principal din acest an – ING.

” Parada va fi ceva mai mare decât anul trecut și mai spectaculoasă. Anul acesta aducem și trăsuri în paradă. Este un grup de doamne din Ardeal cu rochii foarte, foarte scumpe și foarte frumoase, care la o paradă de 7 kilometri, anul trecut au spus că riscă să-și strice rochiile. Și atunci am spus că vom găsi o soluție și am găsit-o pe cea cu trăsurile. De asemenea, va fi un domn care va purta un steag cu sigla festivalului”.

Traseul paradei va fi același ca în anii trecuți, cu plecare din cartierul Obcini al Sucevei.

Defilarea tuturor trupelor se va încheia la Cetatea de Scaun a Sucevei, acolo unde, de la 20.30, va avea loc un concert Keo & Band.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.