Bărbat rănit după ce a trecut o căruță peste el. Omul a fost grav rănit și l-a sunat pe fiul său să vină în ajutor.

Polițiștii de la Gălănești, au fost sesizați marți după amiză cu privire la faptul că la Spitalul municipal Rădăuți s-a prezentat un bărbat din Bilca, policontuzionat, lovit de căruță.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că la data de 09.08.2022, în jurul orei 14:00, bărbatul s-a deplasat singur cu o căruță trasă de cal pe o suprafață de teren, pentru a strânge niște fân.

În timp ce încărca fânul în preajma atelajului hipo, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut pe sol cu fața în jos, moment în care calul s-a speriat și a tras căruța, vehiculul trecând cu roata din stânga spate peste bărbat.

Văzând că nu se poate ridica de la sol, căruțașul l-a contactat telefonic pe fiul său, care a venit la fața locului și a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță.

Rănitul a fost preluat și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean Suceava.

În cauză, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvărșirea infracțiunii de „vătămarea corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.