Tragedie, la team building. Femeie moartă în accident de ATV, sub ochii colegilor săi, la Gura Humorului.

Este vorba despre o ieșeancă de 39 de ani, care se afla cu ai săi colegi în team building, în Bucovina, de Rusalii.

Grupul de aproximativ 30 de persoane s-a cazat la Câmpulung Moldovenesc, însă sâmbătă dup-amiază oamenii au plecat să se distreze la Gura Humorului.

Aici colegii au închiriat nouă ATV-uri și au plecat la plimbare pe un drum forestier.

Femeia de 39 de ani era cu o colegă în spate. La un moment dat, pe când vehiculul gonea pe terenul accidentat, femeia a pierdut controlul lui.

ATV-ul s-a izbit violent de un copac și a fost grav avariat.

Femeia care se afla în spate a reușit să sară în ultimul moment, înainte de impact și a scăpat fără leziuni grave.

Ieșeanca de 39 de ani a fost foarte grav rănită și la scurt timp a decedat din cauza leziunilor suferite.

Colegii său au sunat disperați la 112 și la fața locului a ajuns un echipaj de Ambulanță. Femeia era în stop cardio-respirator și s-au efectuat minute în șir manevre de resuscitare.

Totul a fost însă în zadar iar medicii au declarat în final decesul.

Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.