Biciclist mort subit, în timp ce se deplasa pe drum. Bărbatului i s-a făcut rău brusc și s-a prăbușit la pământ.
Sâmbătă, la ora 07:37, polițiștii de la Adâncata au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat din Mitocu Dragomirnei, județ Suceava, despre faptul că o persoană a căzut pe șosea de pe bicicletă și este inconștientă.
Agenții s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări. A reieșit că bărbatul, care se deplasa pe un drum din Mitocu Dragomirnei, a început să se simtă rău iar la un moment dat a căzut jos, pe sol, pierzându-și cunoștința.
Echipajul medical ajuns la fața locului a procedat la efectuarea de manevre de resuscitare, dar acestea nu au avut nici un efect și, la ora 09.12, a fost declarat decesul.
Defunctul se afla în evindețele medicului de familie, fiind înregistrat cu afecțiuni afecțiuni cardiace, însă în ultimii ani nu s-a mai prezentat la control.
Cu ocazia cercetării la fața locului, pe suprafața corpului persoanei vătămate nu au fost identificate urme de violență.
Polițiștii așteaptă rezultalele necropsiei pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut decesul.