Se toarnă strat de asfalt nou, pe varianta ocolitoare a Sucevei, Ghorghe Șoldan a verificat stadiul lucrărilor.
Marți noapte, în jurul orei 1:00, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost personal pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor de asfaltare a variantei ocolitoare a municipiului Suceava, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la ieșirea spre Gura Humorului și ieșirea spre Pătrăuți.
Acesta a respins din start varianta plombărilor, luată inițial în calcul, și a insistat pe lângă conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași să fie alocate fonduri pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe varianta ocolitoare.
Lucrările se derulează exclusiv pe timp de noapte pentru a nu fi îngreunat traficul rutier, a declarat Gheorghe Șoldan.
Președintele CJ Suceava a stat de vorbă marți noapte cu drumarii, precum și cu șeful Secției Drumuri Naționale (SDN) Suceava, inginerul Romeo Caciuc, prezent la fața locului.
„Înțeleg că sunt multe probleme pe rețeaua de drumuri din județ, inclusiv pe drumurile naționale, și că resursele financiare nu sunt suficiente pentru toate intervențiile deodată.
Dar acolo unde trebuie să intervenim cu celeritate să o facem așa cum trebuie și să nu mai mergem pe cârpeli sau alte soluții de avarie.
Dacă ritmul se menține, asfaltarea întregului tronson va fi finalizată în aproximativ o săptămână, urmând ca apoi să fie refăcute și marcajele rutiere.
În ceea ce privește celălalt tronson, până la ieșirea spre Fălticeni, acesta este încă în perioada de garanție, iar constructorul va trebui să intervină și să remedieze problemele apărute”, a precizat Gheorghe Șoldan.