Lucrările de modernizare a drumului județean 208E, pe tronsonul Uidești – Forăști – Oniceni, vor fi finalizate cu aproape nouă luni mai devreme decât era prevăzut.
Anunțul a fost făcut luni de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
Acesta a precizat că, deși termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor pe acest sector de aproximativ șapte kilometri este iunie 2026, constructorul estimează că întreaga lucrare va fi gata în luna septembrie a acestui an, inclusiv cu aplicarea marcajelor rutiere.
Gheorghe Șoldan a fost în această după-amiază pe teren, unde a discutat cu reprezentanții firmei care execută lucrările, alături de primarul comunei Forăști, Brăduț Avrămia, și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava, Alin Cioban.
Lucrările au început în vara anului trecut și s-au desfășurat într-un ritm susținut, a precizat Șoldan.
În prezent se toarnă stratul de uzură, stratul final al structurii rutiere asfaltice, cel care asigură aderența, confortul și siguranța în trafic.
Până acum, mare parte din lucrările prevăzute în proiect au fost finalizate.
Sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale este deja realizat, inclusiv cele 14 podețe transversale necesare scurgerii apelor.
De asemenea, au fost amenajate peste 180 de accese la proprietăți și 25 de drumuri laterale.
Lățimea totală a drumului a fost extinsă la opt metri, din care șase metri revin părții carosabile.
„Modul în care s-a lucrat pe acest tronson este un exemplu clar că, atunci când există seriozitate și implicare, lucrările pot fi executate la standardele dorite și finalizate chiar înainte de termen.
Mi-aș dori să avem cât mai multe astfel de exemple în campania pe care am început-o pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor din județ.
Nu cerem imposibilul.
Doar lucrări la standardele asumate prin contract și respect pentru banul public.
Lucrăm de asemenea și pe tronsonul DJ 208E dintre Uidești și Manolea, unde se intervine la terasamente, după care urmează turnarea covorului asfaltic”, a subliniat președintele CJ Suceava.