Un șofer a leșinat la volan după ce a stat ore întregi în soare. Incidentul s-a petrecut vineri după-amiază, la Cajvana.
Vineri, la ora 14.03, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Cajvana au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un localnic din orașul Cajvana, județul Suceava, despre faptul că, fratele său, a leșinat la volan.


Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări.
Ei au aflat că bărbatul, originar din orașul Cajvana, se deplasa pe Drumul Județean 178D la volanul autoturismului marca BMW în interiorul căruia se aflau și tatăl și fratele său.
La un moment dat, șoferul a oprit de urgență autoturismul pe partea carosabilă întrucât a început să se simtă rău.
El a deschis portiera autoturismul, dar în momentul în care a încercat să coboare a căzut și s-a lovit.
Fratele său a sunat la SNUAU 112 pentru a solicita un echipaj ambulanțier, care ajuns la scurt timp la fața locului și l-a preluat pe bărbat.
Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate.
Cadrele ambulanțiere care au intervenit la fața locului au stabilit ca și diagnostic prezumtiv: stare hipotermică și traumatism cranio-cerebral prin cădere.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest din dotarea subunității, rezultatul fiind negativ.
Din discuțiile purtate cu membrii familiei, a reieșit faptul că bărbatul nu este cunoscut cu probleme cardiace sau cronice dar în cursul zilei de vineri acesta a desfășurat activități în gospodărie expus foarte mult timp la soare.