Femeie moartă în timp ce își servea cafeau, în curtea casei părintești. Tragedia s-a petrecut la Forăști, miercuri dimineață.
Decesul a fost constatat de cadrele de la Serviciul de Ambulanță Fălticeni, care au sesizat Poliția.
Agenții s-au deplasat la fața locului și au constatat că o femeie vârstă de 76 ani, a decedat pe raza comunei Forăști.
Din primele cercetări ale oamenilor legii, a rezultat faptul că femeie a venit din municipiul București-loc în care domiciliază, împreună cu soțul ei, la casa părintească a
acesteia cu scopul de a renova acest imobil.
Miercuri, în jurul orelor 10.00, în timp ce se afla la locuința din comuna Forăști, în curte împreună cu soțul său, servind cafeaua la o măsuță afară, femeia a acuzat o
stare de rău, după care s-a prăbușit la pământ inconștientă.
Speriat, soțul a solicitat telefonic prezența unui echipaj medical de urgență la fața locului.
După manevre de resuscitare eșuate, lucrătorii de pe ambulanță au constatat decesul femeii.
Aceasta era cunoscută în evidențele medicului de familie cu boli cronice și avea și prescripții medicale.
Persoana decedată era înscrisă la un medic de familie de pe raza municipiului București.
Din discuțiile purtate cu soțul persoanei decedate, a reieșit faptul că femeia, în ultima perioadă, s-a mai plâns de dureri de cap și de dureri în piept, însă nu efectuat consultații de specialitate.
Cu ajutorul unui tehnician criminalist, a fost efectuată cercetarea locului faptei, fără a fi
identificate urme sau semne de violență la nivelul corpului persoanei decedate, ulterior cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Fălticeni, județul Suceava în vederea efectuării necropsiei de către medic legist.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă, ce va fi solutionat de către lucrătorii Postului de Poliție Forăști.
