Două mașini avariate și un rănit după ce unei șoferițe i s-a făcut rău la volan și a intrat cu autoturismul într-un vehicul parcat. Incidentul s-a petrecut duminică după-amiază pe strada Maior Ioan din municipiul Fălticeni.

Duminică, la ora 13:42, ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că, pe strada Maior Ioan din municipiul Fălticeni, județ Suceava, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, care a efectuat cercetarea la fața locului.

Polițiștii au stabilit că duminică, în jurul orei 18:30, unei femei, în timp ce conducea mașina pe strada Maior Ioan din municipiul Fălticeni, i s-a făcut rău.

Șoferița a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat un autoturism parcat.

În urma impactului, femeia a fost rănită și a fost transportată la Spitalul municipal Fălticeni, unde a primit îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de: „vătămare corporală din culpă”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.