Un șofer beat criță a fost prins de polițiști pe când se plimba prin Suceava cu pană la o roată. Agenții l-au pus să sufle în etilotest după ce au observat că bărbatul mirosea puternic a alcool.
Duminică, ora 22.40, un echipaj mixt din cadrul Poliției Municipiului Suceava si din cadrul I.J.J. Suceava, în timp ce efectua activități de patrulare pe strada Vasile Alexandri din Suceava, a observat un autoturism circulând pe pană la roata dreaptă faţă.

Agentul de poliţie s-a deplasat în urma acestui autoturism cu autospeciala din dotare și l-a oprit pe B-dul George Enescu, în faţa Catedralei Naşterea Domnului.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat care însă mirosea puternic a alcool.
Șoferului i s-a solicitat efectuarea unei testări cu aparatul etilotest, însă acesta a mimat în repetate rânduri că suflă în aparat, refuzând în acest fel să efectueze testul.
În final, individul a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, unde i-au fost recoltate un două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit procesul verbal de constatare al infracţiunii flagrante, cercetările urmând a fi continuate de lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.