Cioban găsit mort într-un râu după ce ar fi suferit o criză de epilepsie. Bărbatul a fost găsit, după căutări, căzut într-un ochi de apă.

Luni, la ora 08.17, Secţia 2 Poliție Rurală Ipotești a fost sezizată telefonic cu privire la faptul că l-a găsit pe ciobanul de la stâna sa decedat în albia râului Suceava, în zona localității Rușii-Mănăstioara, comuna Udești.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, în zona denumită „Peste apă”, la Rușii-Mănăstioara, comuna Udești, în albia râului Suceava, pe malul stâng, într-un ochi de apă, a fost găsit cadavrul ciobanului de 52 ani, originar din Vulturești.

Din discuțiile purtate cu apelantul la 112, a rezultat faptul că decedatul era cioban la stâna sa și avea grijă de ovine. Acesta era cunoscut cu epilepsie și făcea uneori crize.

Ultima dată a fost văzut în ziua de 21.09.2025, ora 15.00, când se afla cu cârdul de ovine la pășunat pe malul stâng al râului Suceava.

Apelantul a povestit că, în seara de 21.09.2025, ora 21.00, a venit la stână pentru a rămâne peste noapte, a găsit cârdul de ovine lângă stână, însă ciobanul nu era acolo.

Cu toate că l-a căutat pe acesta în noaptea de 21.09.2025, nu l-a găsit, iar în dimineața zilei de 22.09.2025 a continuat căutările și i-a găsit cadavrul după care a anunțat poliția, ambulanța și pompierii.

La fața locului s-a deplasat un echipaj S.A.J. Suceava ce a constatat decesul. Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului pe suprafața corpului decedatului nu au fost
identificate urme de violență.

Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului iar polițiștii au întocmit dosar penal privind infracţiunea de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.