”Aderarea la OECD este un alt obiectiv major pentru dezvoltarea României”, a declarat în Parlamentul României deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.

Acesta a explicat ce va însemna pentru țara noastră și pentru Bucovina aderarea la organizația care grupează cele mai puternic industrializate.

Ioan Balan spune că neneficiile economice și sociale pentru țara noastră vor fi uriașe și de aceea e foarte importanță intrarea României în această organizație, anul viitor.

Redăm declarația deputatului PNL de Suceava:

”Stimați colegi,
De mulți ani de zile am pornit pe drumul aderării la OECD, organizație internațională care grupează cele mai puternic industrializate state din lume.

Dacă vom susține, în continuare, reformele, atunci foarte probabil încă de anul viitor vom fi parte a acestei organizații.

Beneficiile economice și sociale pentru țara noastră vor fi uriașe! Investitori mari, pe care îi așteptăm de ani de zile, nu se vor mai gândi de două ori dacă vin în România să deschidă fabrici, să creeze locuri de muncă și să ajute țara să se dezvolte.

Exporturile României vor avea noi piețe de desfacere.

Pentru Bucovina, care în anii următori va fi conectată prin infrastructură rapidă și modernă de transporturi de Capitală și vestul Europei, aderarea la OECD înseamnă oportunitatea de a industrializa întreaga regiune și de a valorifica și mai bine, prin turism, toate atracțiile noastre turistice.

Pe scurt, aderarea la OECD înseamnă încă un obiectiv major, după aderarea la NATO și UE, și încă o șansă în plus să aducem prosperitate în casa fiecărui român”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.