Copil de 8 ani, căutat cu poliția după ce a plecat la plimbare cu bicicleta prin cartier. Băiatul a spus părinților că merge la bunici și apoi la plimbare în parc, dar în final, seara, după căutări, a fost găsit la un coleg de clasă.

Sâmbătă, la orele 20:12, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de
către un bărbat cu privire la faptul că, fiul său în vârstă de 8 ani este dispărut de 3 ore, a
ieșit cu bicicleta și nu știe unde se află.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică, care a demarat cercetări și căutări.

Apelantul la 112 a relatat verbal faptul că, fiul său în vârstă de 8 ani s-a deplasat singur pe o bicicletă, în jurul orei 15:00, la bunicii săi.

La orele 16:00, minorul i-a cerut tatălui să îl lase cu bicicleta prin cartier și în parcuri, urmând să revină ulterior acasă.

Tatăl a fost de acord dar,  în jurul orelor 19:30, văzând că fiul său nu ajunge acasă și aceasta nu avea telefonul mobil asupra lui, s-a panicat, a început să îl caute prin parcurile din apropiere și ulterior a cerut ajutor la 112.

În continuare au fost comunicate ofițerului de serviciu și patrulelor din teren semnalmentele copilului dispărut, în căutări fiind implicate două echipaje din cadrul Biroului Ordine Publică, un echipaj din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, doi lucrători din cadrul Biroului de Investigații Criminale și un echipaj din cadrul Jandarmeriei Suceava.

Căutările au fost efectuate în parcurile din cartierul Zamca, str. Oituz, str. Universității, zona magazinelor și pe străzile adiacente.

În urma activităților desfășurate și a informațiilor primite, minorul a fost identificat la locuința unui coleg de clasă.

El a fost preluat de către tatăl său, stabilindu-se că pe perioada cât a fost plecat nu a fost victima vreunei fapte de natură penală.

Polițiștii i-au pus în vedere tatălui, în baza procesului verbal întocmit, ca pe viitor să
supravegheze cu mai mare atenție pe copilul său și să știe tot timpul unde acesta se află, având în vedere vârsta lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.