Bătaie între suporteri, la un meci de fotbal între două echipe de comună. Spiritele s-au încins după un moment tensionat în teren.

Violențe, duminică, 26 octombrie, în jurul orei 15.20, pe stadionul comunal din Baia, în timpul meciului de fotbal dintre echipa locală și cea a comunei Pătrăuți, două echipe din ligă inferioară.

Un bărbat, venit din Pătrăuți pentru a urmări partida, a fost agresat de mai mulți susținători ai echipei gazdă, după un moment tensionat petrecut în interiorul terenului.

Potrivit polițiștilor, victima se afla în apropierea porții de acces pe teren în momentul în care a fost atacată și lovită de patru persoane, toate domiciliate în Baia și supoteri ai echipei locale de fotbal.

La fața locului a intervenit un echipaj de poliție, care a identificat persoanele implicate și a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.

Victima a fost consultată de un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Fălticeni, însă nu a necesitat transportul la spital.

De asemenea, i s-a adus la cunoștință dreptul de a solicita un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorilor, însă a refuzat.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Baia continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.