Un dealer originar din Botoșani, a fost prins cu un kg de droguri în masină, la Gura Humorului.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 26 de ani, cercetat pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În dimineața de 22 noiembrie 2025, bărbatul a fost prins în flagrant delict, de către un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului, în timp ce ar fi deținut și transportat aproximativ un kilogram de substanță cristalină 4-BMC (produs psihoactiv), destinat comercializării.
La data de 22 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea bărbatului, ulterior, la data de 23 noiembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combaterea criminalității organizate Cluj – Napoca și Suceava, Poliției orașului Gura Humorului, Serviciului Criminalistic – Biroul de cercetare la fața locului și poliție canină din Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, precum și cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.


































