Deputatul Ioan Balan spune că transportul greu de mărfuri trebuie dirijat cât mai mult către calea ferată și cere investiții în infrastructura feroviară.

Deputatul PNL de Suceava spune că că Moldova va beneficia de autostrăzi noi, însă dezvoltarea nu se poate opri la infrastructura rutieră și că rețeaua feroviară are nevoie de investiții rapide pentru că trenurile asigură siguranță, viteză, costuri mai mici și un impact redus asupra mediului.

„După decenii de aşteptare, noi, cei din Bucovina, avem în sfârşit certitudinea că, în următorii câţiva ani, vom putea circula pe autostradă de la Siret şi până la Bucureşti, de la Suceava şi până la frontiera de Vest a României. Autostrăzile vor dinamiza economic nu numai Regiunea de Nord-Est, ci toată economia naţională. Cu toate acestea, investiţiile în infrastructura de transporturi nu trebuie să se oprească aici.

Eu, personal, militez de ani de zile pentru ca transportul greu de mărfuri să fie realizat preponderent pe calea ferată, pentru că transportul feroviar este mai sigur, mai rapid, mai economic şi mai puţin poluant.

Mai mult decât atât, transportul greu de marfă pe autostrăzi şi drumuri expres contribuie la uzura infrastructurii rutiere, chiar dacă aceasta este nouă, abia construită. Din păcate, în ultimii ani, din cauza managementului defectuos al infrastructurii feroviare, numai în Bucovina au fost închise mai multe linii feroviare secundare, care ajutau angajaţii să facă naveta la locul de muncă şi firmele să îşi transporte mărfurile mai ieftin.

Aşadar, pentru că ne aflăm la începutul unui nou exerciţiu financiar european şi putem demara proiecte majore de investiţii din fondurile de coeziune aferente cadrului financiar 2021-2027, cred că eforturile noastre trebuie să se îndrepte către prioritizarea investiţiilor în modernizarea infrastructurii feroviare.

Atunci când există voinţă politică şi determinare, nu există proiecte imposibile! Este o dovadă, în acest sens, ambiţia PNL de a începe construcţia la autostrăzile A7 şi A8, iar astăzi, când ne uităm că aceste proiecte chiar se realizează, avem curajul să mergem mai departe. Pentru că noi, liberalii, am demonstrat că se poate, atunci cred că anii următori trebuie să stea sub semnul investiţiilor în magistralele principale de cale ferată, în creşterea vitezei de deplasare a mărfurilor şi călătorilor şi în diminuarea costurilor. Cine oare nu şi-ar dori să plece cu trenul din Suceava şi în mai puţin de 3 ore să ajungă la Bucureşti? Ce antreprenor nu şi-ar dori să pună mărfurile în vagoane, să plătească mai puţin de jumătate pentru transport, iar produsele sale să ajungă la destinaţie în numai câteva ore?

În susţinerea afirmaţiilor mele, aş mai adăuga şi faptul că, ori de câte ori ne uităm cu admiraţie la statele dezvoltate, nu avem cum să nu constatăm că acestea au un sistem feroviar performant, rapid şi sigur, pus în slujba oamenilor şi a mediului de afaceri”, a declarat Ioan Balan.

Acord parţial pentru reforma pensiilor magistraţilor în Coaliţie. Pensia medie ar fi redusă cu 1.800 de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.