Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” are, de astăzi, cel mai avansat sistem de aterizare instrumentală, ILS CAT III. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului JUdețean Suceava, Gheorghe Șoldan.

Acesta a declarat că, în cursul zilei de marți, au fost calibrate echipamentele instalate recent pe aeroport, iar din punct de vedere tehnic noul sistem corespunde categoriei CAT III, sistem care permite aterizarea aeronavelor și în condiții de vizibilitate foarte redusă.

Așa cum spunea, la începutul acestei săptămâni, și directorul general al Wizz Air Malta, Mauro Peneda, lipsa unui sistem de aterizare performant a fost principala problemă care a dus la închiderea bazei Wizz Air de la Suceava, în 2023.

Șoldan a precizat că a durat mai mult până când echipamentul a ajuns la Suceava, a fost instalat, iar marți, până seara târziu, au fost efectuate zborurile de calibrare.

„Datele rezultate au fost transmise către ROMATSA, iar de acum urmează procedura legală de autorizare, care poate dura până la două luni.

Mai exact, până în momentul în care noile condiții de aterizare de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava vor fi publicate oficial în documentele de navigație aeriană, Aeronautical Information Publication (AIP), documentul oficial la care au acces piloții și companiile aeriene.

De la data publicării, toată lumea va ști că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare.

Alături de echipa mea, continuăm între timp procesul de modernizare a aeroportului și vreau ca, în următoarele săptămâni, să scoatem la licitație construcția Terminalului 3, o investiție de peste 10.000 de metri pătrați, cea mai mare din istoria aeroportului nostru” , a precizat Șoldan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.