Ministrul Dezvoltării declară că Sala Polivalentă din Suceava va fi finalizată în acest an. Ministrul Cseke Attila a făcut declarația la Siret, unde a participat la inaugurarea unei creșe.

„Suntem cu plățile la zi. La sfârșitul anului trecut, toate facturile depuse la Compania Națională de Investiții au fost plătite. Fiind o investiție avansată, cu un grad de execuție între 50 și 100%, chiar peste 90%, pe acest sistem predictibil de finanțare asigurăm finanțarea integrală în acest an, conform graficului de execuție”, a explicat Cseke Attila.

Acesta a subliniat că Sala Polivalentă se numără printre investițiile majore care vor fi finalizate în 2026 în Suceava, alături de Căminul Studențesc din campusul II Moara.

„Anul acesta avem Sala Polivalentă finalizată, așa cum avem și Căminul Studențesc. În municipiul Suceava mai avem puțin ca să finalizăm complet și Palatul Administrativ. Sunt câteva investiții importante și pentru municipiu, și pentru județ”, a spus ministrul Dezvoltării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.