Doi răniți după ce un BMW a lovit un tractor iar utilajul agricol s-a răsturnat în drum. Accidentul s-a petrecut luni după-amiază, la Bănești, județ Suceava.

Luni, în jurul orei 15.30, un bărbat de 57 ani, din Fântânele, în timp ce conducea tractorul agricol pe DJ290, pe raza localutății Bănești, având direcția de deplasare spre Verești, nu s-a asigurat corespunzător la afectuarea manevrei de viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum comunal neclasificat.

Tractorul a fost acroșat în partea stânga-spate de un autoturim BMW condus de un tânăr de 22 ani din Fântânele, care s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire.

După impact, autoturismul BMW a părăsit partea carosabilă după care s-a oprit în gardul
unui imobil iar tractorul agricol s-a răsturnat pe partea carosabilă.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, care au fost transportați la U.P.U. – Spitalul Județean Suceava.

Ambii au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazurile.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.