Accident rutier cu tractor rupt în două după o depășire făcută aiurea. Este vorba despre accidentul petrecut miercuri dimineață, la Voitinel.

Conform IPJ Suceava, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Suceava, conducea autoturismul pe DJ 178F, în afara localității Voitinel, având direcția de deplasare dinspre comuna Voitinel către comuna Gălănești.

În fața sa, având aceeași direcție de deplasare, se deplasa un bărbat cu un tractor agricol, care la un moment dat, a efectuat manevra de virare către stânga, pentru a pătrunde pe un drum comunal neclasificat.

În același timp, bărbatul de 38 de ani s-a angajat în depășirea tractorului prin partea stângă însă a lovit tractorul chiar în zona din mijloc al utilajului.

În urma impactului a rezultat avarierea gravă a tractorului, care a fost rupt în două, răsturnarea autoturismului și rănitea celor doi șoferi.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale. Cei doi răniți au fost transportați la Spitalul Municipal Rădăuți după ce au primit îngrijiri la fața locului.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, ulterior fiind prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.