Bărbat găsit mort într-un pârâu de către un cioban care trecea întâmplător prin zonă. Este vorba despre un localnic din Poiana Stampei, județ Suceava.
Duminică dimineață, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin intermediul S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că a fost găsit un bărbat mort într-un pârâu.
Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a constatat că cel care a sunat la 112 era un cioban din Poiana Stampei. Acesta mergea duminică dimineață spre imașul unde își pășunează animalele, moment în care a identificat într-un pârâu, cadavrul unei persoane de sex masculin.
La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanță Suceava, substaţia Vatra Dornei, care a declarat decesul.
Cu ocazia examinării criminalistice a cadavrului, s-a constatat că acesta nu prezintă urme de violenţă sau leziuni, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana este un bărbat cu domiciliul în comuna Poiana Stampei, județ Suceava, locuința acestuia aflându-se la o distanță de aproximativ 50 de metri față de locul în care a fost găsit.
Victima locuia singură, era cunoscută ca și consumatoare de băuturi alcoolice și a fost observată ultima oară, de către vecini, în după amiaza zilei de sâmbătă, în apropierea locuinței.
Cadavrul a fost ridicat de la fața locului și depus la morga Spitalului municipal Vatra-Dornei.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru moarte suspectă iar polițiștii așteaptă acum rezultatele necropsiei.