Bărbat mort pe stradă, sub ochii trecătorilor, după ce s-a înecat cu boabe de struguri. Tragedia s-a petrecut miercuri după-amiază, în municipiul Suceava.
Miercuri, la ora 15.44, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană este leșinată în stradă, inconștientă.
Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au identificat pe trotuar o persoană necunoscută de sex masculin, care era resuscitată de către personalul de la Serviciul de Ambulanță.
De asemenea, la fața locului a fost identificat apelantul la 112 și un martor. Aceștia au declarat că, în timp ce se deplasau de strada Petru Rareș, au observat un bărbat căzut, motiv pentru care au apelat S.N.U.A.U. 112.
După aproximativ 30 de minute, lucrătorii serviciului de ambulanță au încetat manevrele de resuscitare, constatând decesul persoanei în cauză.
Aceștia au declarat că victima s-ar fi înecat cu un strugure iar după ce s-a asfixiat ar fi căzut cu capul de ciment.
Având în vedere că asupra persoanei decedate nu au fost identificate documente personale, ci doar telefonul mobil, s-a procedat la apelarea de pe respectivul telefonul la SNUAU 112, în vederea identificării postului telefonic sau a altor date, necesare identificării bărbatului.
Ca urmare a apelului efectuat, s-a constatat faptul că numărul de apel este înscris pe o persoană de sex feminin, iar ca urmare a interogării bazelor de date ale Poliției Române, s-a reușist identificarea deținătoarei abonamentului, ca fiind o femeie, în speță soția decedatului.
S-a stabilit că acesta este un bărbat de 72 ani, din comuna Șcheia, aspect confirmat ulterior și de către familia acesteuia, căreia i s-au prezentat fotografii în vederea identificării.
Ca urmare a cercetării la fața locului, au fost identificate fragmente de struguri, cât și boabe de struguri, pe trotuar, un rucsac în interiorul căruia se afla un telefon marca Samsung, bunuri personale și suma de 182 de lei.
Totodată, pe corpul defunctului nu au fost identificate urme de violență, el prezentând semne specifice de asfixiere.
Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.