medicină legală

Bărbat mort pe terasa unui magazin, după ce i s-a făcut rău sub ochii celorlalți clienți. Tragedia s-a petrecut joi seară, la Brodina iar polițiștii fac acum cercetări.

Joi, la ora 18:33, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin SNUAU 112 de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Ambulanță Suceava cu privire la faptul că o persoană a decedat pe teresa unui magazin din comuna Brodina, județul Suceava. 

În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa de polițiști, care a demarat cercetări. 

La fața locului a fost identificat cadavrul unui bărbat în vârstă de 74 de ani din sat Bacovia, județul Timiș.

 S-a procedat la cercetarea locului faptei, iar în urma examinării cadavrului, nu au fost identificate urme de violență pe suprafața corpului.

Din discuțiile purtate de polițiști cu persoanele prezente la fața locului și în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de suparaveghere, a rezultat faptul că bărbatul a venit pe terasa magazinului, s-a asezat la o masă, iar în jurul orei 16:43, a început să se simtă rău.

Martorii au declarat că, la un moment dat, acesta a început să tremure și a căzut de pe o bancă, lovindu-se în zona capului.

Trupul defunctului a fost ridicat și transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți „Sfinții Dr.Cozma Și Damian” Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de moarte suspectă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.